Poezia face parte din viață. Fiecare oraș are poezia lui. Fiecare sat, stradă, colț de lume, fiecare om. Moara de hârtie are și ea poezia ei unică și inexprimabilă. Așezată în satul Comana, pe „malul albastru” al râului Neajlov, loc pe care Ana Blandiana și Gellu Naum l-au marcat pentru totdeauna pe harta poeziei, Moara de hârtie este un spațiu ce gravitează în jurul meseriilor cărții.
”Poezia poate salva frumuseţea în măsura în care oamenii vor înţelege că “a aşeza poezia în centrul lumii” (aşa cum se spune în textul fondator al Academiei Mondiale de poezie UNESCO) este un fel de a salva lumea. De altfel nici nu e nevoie să ajungi la poezie, este destul să tinzi către ea pentru a fi salvat.”
(Ana Blandiana)
Echipa Moara de hârtie vine la Street Delivery să dea împreună cu locuitorii orașului o mărturie scrisă că poezia, dacă poate salva lumea, poate salva și un colț de lume numit București și ne poate salva și pe fiecare dintre noi, cei care mai credem în ea. Cu siguranță, ne poate salva zilele de 14, 15 și 16 iunie, petrecute în plimbare pe strada Arthur Verona.
Proiectul „Poemele orașului” își propune realizarea unei cărți cu același nume, exemplar unicat, care să conțină gândurile-poeme ale trăitorilor sensibili ai urbei bucureștene. Orașul (ne) vorbește, ne cheamă să-i ascultăm poveștile, să-l admirăm, să-l prețuim, să-l iubim, să-i transmitem mesajele noastre. Între noi și orașul în care trăim este o comunicare tacită, care se poate transforma în cuvinte și poate deveni poetică. Cartea va cuprinde „șoaptele” orașului pentru locuitorii ei, „șoaptele” locuitorilor pentru oraș, toate transpuse în foile unei cărți realizate din hârtie de mână și legate manual. Proiectul se va întinde pe durata celor trei zile ale evenimentului. În toate cele trei zile bucăți de foi de hârtie de mână, de diverse forme, dimensiuni și culori vor fi oferite trecătorilor, care vor fi invitați să scrie într-o notă cât mai poetică ceea ce le inspiră orașul. În cea de-a doua zi, într-o carte legată manual în Atelierul-muzeu Moara de hârtie din Comana, vor fi inserate poemele scrise de mână de către autori. Cea de-a treia zi este dedicată tiparului manual. Trecătorii-autorii cărții „Poemele orașului” sau cei care doresc să experimenteze un meșteșug vechi, vor primi în dar un fragment dintr-o poezie. Textul, realizat din litere mobile, invenția lui Johannes Gutenberg, va fi tipărit de fiecare în parte, manual, la o tiparniță veche.

Vrei să fii și tu autor al cărții Poemele orașului? Sau poate doar un trecător pasionat de ceea ce înseamnă poezie? Ai un vers, un gând, un rând sau mai multe pentru și despre București? Te invităm să le notezi în cartea dedicată orașului – „Poemele orașului”. Pe 14, 15, 16 iunie poți fi nu doar trecător, ci și co-autor ai cărții Poemele orașului. Hai să ne scrii versul/versurile care se potrivesc cu Bucureștiul inimilor noastre.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Post comment