Seneca @ Fântâna Modura
Seneca EcoPlayground înseamnă că vei descoperi singur, cu ajutorul materialelor pregătite de noi, prin joc și multă intuiție din partea ta, cum funcționează natura din jurul tău și în relație cu tine. Vei afla care este relația ta cu NATURA – cum o influențezi și modul ei de a reacționa; cât de mare este impactul pe care îl ai asupra ei și cum poți să-ți micșorezi acest impact; diverse soluții și pașii pe care îi poți face pentru a avea un stil de viață sănătos pentru tine și planetă.

Care este urma pe care o lași pe planetă?
Participanții își vor calcula amprenta ecologică personală. Ce vor afla? Din ce este aceasta formată și cum o pot micșora prin gesturi mici în fiecare zi.
Piramida alimentației responsabile sau Cum un Frigider poate schimba clima
Ținem cont de țara de proveniență a produselor pe care le folosim pentru a ne pregăti hrana? Dar de modul în care acestea sunt procesate, ambalate și transportate înainte de a ajunge pe rafturile supermarketurilor?
De ce ar fi important să ținem cont de aceste detalii?
Dincolo de pretul de pe raft, e nevoie sa mai adaugam un preț, care pentru majoritatea oamenilor rămâne invizibil. Acest preț ‘invizibil’ îl plătește natura, care ulterior se răsfrânge tot asupra oamenilor.
Economii prin ecologie
Auzim peste tot de comportamente ECOlogice, dar puțini știu că ele au un „efect secundar” benefic: ne ajută să cheltuim mai puțin pe resursele pe care le economisim.
Aflăm care este impactul fiecăruia dintre noi asupra mediului, cum îl putem reduce, de ce merită efortul și cum putem face și economii pe parcurs!

PROGRAM

Ateliere Seneca EcoLogos

Orașul meu și Eco-Obiceiuri (vineri, 3 iulie, ora 19:00)
Viața la oraș este mai bună când ne schimbăm obiceiurile. Adică atunci când consumăm responsabil resursele, petrecem mai mult timp afară, înlocuim mașinile cu bicicleta și mersul pe jos. Exersăm împreună gesturi mici cu impact mare asupra sănătății și bunăstării noastre și a orașului în care locuim.

Aruncarea la coș. Antrenament pentru mușchii ecologici (sâmbătă, 4 iulie, ora 18:00)
Consum și deșeuri – cele două componente ale ecuației amprentei ecologice. Care nu e dificil de rezolvat, odată ce reușim să aruncăm corect la coșul de gunoi. Adică mai puțin (să reducem) și separat (să sortăm).

Cele două ateliere vor fi anunțate prin evenimente pe fb, cu înscriere la adresa de e-mail Seneca EcoLogos.

LOCATION: https://www.google.com/maps/@44.4679761,26.0848418,3a,75y,313.37h,98.08t/data=!3m11!1e1!3m9!1sAF1QipO5mL5AgvBM8e48nJwTiH8BGQpBjNsY9X3HVl7x!2e10!3e11!6shttps:%2F%2Flh5.googleusercontent.com%2Fp%2FAF1QipO5mL5AgvBM8e48nJwTiH8BGQpBjNsY9X3HVl7x%3Dw203-h100-k-no-pi-0-ya310.99582-ro-0-fo100!7i10240!8i5120!9m2!1b1!2i50