Societate civilă și mediu

Fularul de la bunica

Participarea la Street Delivery face parte din proiectul Fular de la Bunica, proiect de demarează în luna mai și în care ne dorim să implicăm mai multe comunități de vârstnici din țară pentru a produce, pâna la finalul anului, 800 de fulare de la bunica. În acest demers, ne vor sprijini ONG-uri mici din țară. Dorim ca în schimbul unei donații fixe în contul asociației, să dăruim toate aceste fulare.

Asociația Niciodată Singur – Prietenii Vârstnicilor, asociație înființată de Fundația Principesa Margareta a României și les petits freres de Pauvres (Franța) dorește să dezvolte și să extindă la nivel național activitățile în sprijinul vârstnicilor singuri, preluând modelul de intervenție de la partenerul francez, organizație cu o experiență de peste 70 ani în combaterea izolării și sărăciei vârstnicilor. În prezent, asociația are peste 1000 de beneficiari și 200 de voluntari în București, Constanța, Ploiești și Brăila. Mai multe detalii pe www.niciodatasingur.ro.

Wabi Sabi home therapy

Wabi Sabi home therapy crează creme solide și săruri de baie efervescente cu efect terapeutic. Pentru cremele solide, la produsele bază (ceară de albine, unt de cocos), adăugăm în funcție de efectul dorit uleiuri esențiale (lavandă, cuișoare, scorțișoară, ienupăr, tămâie, sunătoare, eucalipt etc.) și diverse părți din plante (flori sau frunze de mentă, lavandă, rozmarin, sunătoare, iasomie românească, coajă de portocală, lămâie etc.). Sărurile de baie efervescente conțin bicarbonat de sodiu la care adăugăm diferite elemente aromate, precum cele enumerate mai sus.
Toate produse sunt făcute manual și ambalate în cutiuțe tip origami, realizate tot de către noi. Noutatea acestora intervine în ceea ce privește principiul de funcționare. Fiecare aromă sau combinație utilizată este concepută pentru a atenua diferite afecțiuni, dezechilibre sau pur și simplu pentru relaxare ori energizare. De exemplu, pentru somn neliniștit (lavanda), pentru detoxifiere (ienupăr, sunătoare), pentru liniște interioară (tămâie), pentru dureri musculare (eucalipt, ghimbir).
Așa cum multe studii arată, mâinile sunt receptori de stimuli pentru aceste terapii, lucrând prin punctele de reflexoterapie pentru toate organele și Chakrele. Astfel, acestea sunt ușor accesibile fiecărei persoane, oricând și oriunde, folosind cremele pentru mâini, care prin încălzirea între palme eliberează miresmele cu efect terapeutic. Stimulează-te la nivel fizic, spiritual si energetic folosind produsele de îngrijire Wabi-Sabi home therapy. Acestea sunt create special pentru fiecare problemă în parte sau pur si simplu pentru relaxare ori energizare create numai din produse naturale ce capată forme simpatice și practice. Știai că poți dobândi echilibrul Chakrelor prin intermediul plantelor medicinale și uleiurilor esențiale? Vino să descoperi și să testezi Wabi-Sabi home therapy la Street Delivery Meserie!

Atelierul de panza

Ca in fiecare an, vom realiza in fiecare zi mult asteptatele ateliere de pictura de panza destinate copiilor si adultilor deopotriva. Anul acesta o sa pictam sacosele, coperti si semne de carte dar si tricouri din bumbac, produse mai nou fabricate de atelier.
Anul acesta vrem sa aducem atelierul in strada! In fiecare zi, timp de 3 ore, colegele noastre croitorese ii vor invata sa croiasca si vor coase modele speciale realizate din deseuri textile exact asa cum iti doresti! E suficient sa ne propui o idee si noi vom realiza prototipul pentru ideea ta!
Si tot la aceasta editie, cautam noi idei de produse realizate din deseuri textile asa ca vom organiza un concurs cu premii destinat designerilor sau celor pasionati de design de produs, concurs in cadrul caruia vom cele mai interesante idei care se pot pune in practica alaturi de echipa Atelierului de Panza. Atelierul de panza este o întreprindere sociala in cadrul careia realizam in principal sacose din bumbac natur, neinalbit, netratat si nevopsit, achizionata de la producatori romani, dar si multe alte obiecte cum ar fi ghiozane, penare, saculeti, gentute, pe care le confectionam din deseuri textile, promovand astfel principiile economiei circulare. Pentru ca suntem un proiect initiat de Viitorplus, asociatia pentru dezvoltare durabila, ne dorim sa protejam mediul inconjurator si sa convingem oamenii sa renunte la pungile de plastic atat de daunatoare iar sacosele noastre din panza sunt o alternativa excelenta pentru acestea.
Mai mult, datorita faptului ca suntem o afacere sociala ce acorda sanse egale pentru persoane diferite (persoane cu dizabilitati sau cu probleme sociale), 7 din ce 12 angajati din Atelier se incadreaza in acest profil. Colegii nostri sunt cei care-si spun cel mai bine povestea atunci cand interactioneaza cu oamenii, astfel incat evenimentele asa cum este si Street Delivery ne ajuta sa-i aducem in atentia societatii civile si sa demonstram cum pot fi integrati.
Pentru editia Street Delivery din 2016 pregatim multe surprize asa ca va asteptam sa le descoperiti urmarindu-ne pagina de facebook in saptamanile premergatoare evenimentului si sa ne revedem.

Savonia

Sapunuri 100% Naturale, Lumanari Naturale, Sare de baie, Sapuniere si acceorii de baie, saculeti de lavanda. Toate produse cu drag de noi!
Producem in inima muntilor, in Gheorgheni, judetul Harghita, sapunuri 100% naturale prin metoda “la rece”, lumanari naturale, sare de baie si accesorii de baie, toate handmade!

Ceraria – atelier de lumanari din ceara de albine

Prin acest proiect, Ceraria – atelier de lumanari din ceara de albine, doresc sa aduc in prim plan unul din produsele apiculturii, ocupatie straveche in tara noastra, anume ceara de albine.
Rezultat secundar al stupului, ceara de albine este un produs 100% natural si care, asemenea mierii, nu se strica niciodata. Cand este proaspat secretata de albinele lucratoare, ceara este perfect alba si curata. Culoarea galbena pe care o capata dupa putin timp in stup se datoreaza pigmentilor din polen, substante care se dizolva usor in ceara si o coloreaza. Aceasta poate trece prin toate nuantele de galben, pe urma de brun, ajungand aproape neagra dupa cativa ani, calitatea ei nediminuandu-se. La confectionarea lumanarilor nu folosesc coloranti sau uleiuri esentiale pentru arome, iar fitilul este din bumbac 100%. Ceara o cumpar de la apicultori din tara si este doar taiata in bucati mai mici, topita si filtrata, apoi este turnata in forme, iar fitilul este produs tot in Romania.

Pikuah nefesh

Mestesugul salvarii vietii de la medicina antica la protocoalele moderne Salvarea vietii este una din preocuparile stravechi. De la medicina antica la protocoalele moderne a fost o cale lunga si anevoioasa. De la cativa initiati ce stapaneau “secretele” artei si stiintei medicale la salvatorii zilelor noastre ce beneficiaza de traininguri rapide, condensate, ce le ofera cunostinte necesare si le dezvolta abilitati si atitudini salvatoare de viata au fost facute progrese substantiale. Worksopurile F.A.C.T. se adreseasa atat neinitiatilor ce doresc sa ajute si sa salveze vieti cat si profesionistilor interesati de ultimele modificari de protocol.