Meserie!

GRĂDINI (IM)POSIBILE – Atelier de carte bibliofilă, lansare colecția SD (Grapho_mat + Atelierul de grafică)

Urmărind tematica Street Delivery „Grădini Posibile”, Grapho_mat pune în lumină o anumită tipologie de grădină întâlnită frecvent în București: acel teren neconstruit, împrejmuit cu un gard de construcții, pe care vegetația a crescut în abundență. Ceea ce unește aceste spații este de regulă caracterul lor privat, inaccesibil, abandonul și efemeritatea.

Aceste grădini sunt „în așteptare”; cresc și, cu timpul, dispar, de multe ori în favoarea proiectelor imobiliare. Își ating doar potențialul biologic. Inaccesibilitatea lor le face {im}posibile.

Cartea se axează pe grădinile {im}posibile, urmate de o trecere în revistă a altor tipuri de spații: accesibile sau inaccesibile, publice sau private, precum și binecunoscutele „grădini de vară”, localuri care în unele cazuri fac uz de spațiul oferit de prima categorie.

FLORI, PLANTE ȘI ANIMALE TEXTILE – Atelier de croitorie cu Silviu Fologea

Lumea lui Silviu Fologea e populată de plante în fel și chip, create cu răbdare, ac, ață și textile: arbori, flori, coșulețe. Obiectivul său de anul acesta la Street Delivery: să creeze zilnic câteva plante în ton cu strada și să ne arate procesul, pas cu pas.

“Grădini Posibile” este o temă generoasă ce oferă pământ fertil pentru croitorașii cei viteji, așa că vă invităm să creem împreună grădini din fetru, nasturi și ace de cusut.

BATEM FIERUL LA CONAC – Atelier de fierărie Țibănești

“Batem fierul la conac!” este numele sub care coexistă o școală continuă de fierărie adresată în mod gratuit localnicilor din Ţibănești (Moldova), o suită de workshopuri de meșteșuguri tradiţionale și tehnici experimentale adosate Conacului Carp și o colecţie de obiecte create în acest context.

Obiectele se nasc prin colaborarea dintre arhitecţi, companioni-fierari, elevi locali și voluntari. Anual, un companion fierar, o calfă călătoare, urmașă a constructorilor de catedrale din Evul Mediu, vine în Ţibănești pentru a transmite meșteșugul elevilor din sat. Proiectul a fost generat de dispariţia meșterilor care pot restaura sau lucra confecţii de fier forjat la monumente istorice sau clădiri noi şi încurajat de inexistenţa ofertelor culturale pentru tinerii din sat.

Coordonate de arhitecţii Șerban Sturdza și Alexandra Mihailciuc, de companionul fierar Sebastien Palomas, cele 3 direcţii ale programului cultural “Batem fierul la conac!” se îmbogăţesc reciproc, formând dincolo de obiecte un substrat educativ, atitudini și interacţiuni necesare în peisajul contemporan.

La Street Delivery, vom concepe un obiect de fier forjat pe care îl vei dori în grădina ta! Vino să baţi alături de noi pentru a înţelege povestea din spatele obiectului finit!

PROGRAM: Vineri – Sambătă: 10:00 – 20:00
Duminică: 10:00 – 17:00

SEMINȚE ȘI PLANTE ÎN HÂRTIE – Atelier de hârtie manuală cu Răzvan Supuran

Hârtia vie sau cum să dăm naturii înapoi ce i-am luat.

Atelier de hârtie manuală plantabilă, hârtie care are în interior semințe, astfel încât să o poți planta după ce o folosești.

VERDE VIU ÎN ARHITECTURA URBANĂ – Design de obiect cu Patric Morăraș – Mormi

Mormi reinterpretează ghivece pentru Grădinile Posibile ale Street Delivery! Urbanul întâlnește natura într-un mix inedit, plantele recuceresc orașul în miniatură și îl cotropesc. Blocuri și case cad pradă verdelui dezlănțuit. Plantele ies din acoperișuri și cresc în devălmășie.

GRADINA PRIVATĂ ÎN FAȚA DE MASĂ – Atelier de serigrafie – Jumătatea Plină – Octav Avramescu

Peisagistul Capability Brown, “cel mai important grădinar englez”, le spunea întotdeauna clienţilor că grădinile lor sunt capabile de îmbunătăţiri.

Cu același mesaj — aplicat grădinilor bucureștene — vin și Anamaria Pravicencu, Octav Avramescu și Timotei Drob (Nae) într-un podcast amical realizat cu prof. Dolores Toma de la Universitatea București pe platforma de found-sound și creații radiofonice SEMI/SILENT.

Discuția din podcast se va materializa în stradă într-o publicație serigrafică în tiraj limitat cu desene și texte reunite sub titlul Capability Bucharest.

PROGRAM: Sâmbătă-Duminică: 12:00 – 21:00

WORKSHOP STICLĂ – Gradina sticlarilor, Vasile lascăr
Iulia Năstase – Atelier interactiv de sticlă + expoziție în grădină

Grădina Sticlarilor vine pe stradă să folosească sticla pentru a crea recipiente în care se pot dezvolta plante în răspăr față de haosul urban. Vom sufla în sticlă o serie de terarii de diferite forme și mărimi pentru case, grădini locuri unde oamenii îşi pot aranja un spaţiu de relaxare unde se pot reconecta cu natura.

Publicul Street Delivery va avea ocazia de a fi martor la procesul de creație al acestor terarii și de a participa la facerea lor. Atelierul constă din cuptorul de suflat sticlă și o lampă cu oxigen prin care facem recipiente de mici dimensiuni în care pot crește plante, acestea devenind bijuterii ale rezistenței naturii.

TERARII DE GRĂDINĂ SUFLATE ÎN STICLĂ – Atelier de Sticlărie cu Panteleimon Arnaudov și Gabriel Oșan

 

Școala de la Piscu

Asociaţia Gaspar, Baltasar & Melchior plantează în grădinile posibile ale Street Delivery activităţi cultural-educative de promovare a patrimoniului cultural românesc și a meșteșugurilor uitate prin Caravana Meșteșugurilor și Patrimoniul UNESCO pentru copii.

  • Atelier de olărit – 2 roţi
  • Atelier de fierărie – forjă, în Caravana Meșteșugurilor
  • Atelier de linogravură pentru Grădinile Posibile
  • Expoziţie de fotografie despre patrimoniul românesc UNESCO

PROGRAM: Vineri: 15:00 – 21:00
Sâmbătă: 11:00 – 22:00
Duminică: 13:00 – 21:00

Coordonator ateliere

Ciprian N. Isac este graphic designer și cofondator al Atelierului de grafică, în anul 2005. În anul 2010 pornește Graphicfront.ro, proiect ce include printre altele și seria cărților Grafică fără computer. Cea mai recentă carte a atelierului este Reclame fără capitalism.

Este specializat în publicații și grafică de eveniment (Romanian Design Week, Street Delivery, CNDB, diverse festivaluri). Pe alocuri mai gândește și realizează design de obiect expozițional și gestionează diverse proiecte de echipă.

Printre cărțile lui (http://www.graphicfront.ro/ro/tag/atelierul-de-grafica/) își mai fac loc și diverse alte proiecte: (http://www.graphicfront.ro/ro/tag/ciprian-isac/)