Street Delivery 2017 deschide străzile pentru grădini posibile

Adevărul e că am ajuns să trăim într-o imensă parcare. Adevărul e că automobilul ne sufocă viața în oraș. Adevărul e că se taie parcuri și se fac în loc parcări. Așa că tema Street Delivery 2017 este GRĂDINI POSIBILE.

Putem transforma o stradă într-o grădină de idei? Putem deschide noi spații publice în orașele noastre? Putem să cerem mai mult verde? Vino în stradă alături de noi și descoperă timp de trei zile un oraș în care oamenii au prioritate!

Street Delivery 2017 :: București
http://street.delivery/
https://fb.com/StreetDelivery

[Sigla Street Delivery se schimbă la fiecare ediție, fiindcă identitatea noastră e dinamică și fiindcă nu ne place să ne împietrim într-o imagine. De aceea, invităm în fiecare an alți designeri tari să reinterpreteze logoul Street Delivery pe temă. În 2017, logoul Street Delivery :: Grădini Posibile este desenat de Saddo, cu un logotip de Pren.]

Bucureștiul a fost cândva un oraș al grădinilor. Cartierele sale comunicau cu lumea vegetală printr-o mulțime de spații verzi, prelungiri firești ale caselor și un soi de replici mărunte ale Paradisului. Apoi a intrat în scenă automobilul, care a tăiat legăturile dintre grădinile Cișmigiu, Icoanei, Universitarilor și Ioanid (ca să dăm câteva exemple din cartierul Street Delivery), și a îngroșat ca pe niște șanțuri adânci Calea Victoriei și Bulevardul Magheru pe axa Nord-Sud. Astfel că mersul pe jos de la Vest la Est este acum fragmentat și duce lipsa unui traseu cultural-pietonal.

Vegetația din București abia dacă mai pulsează, definind mai degrabă distrugerea și maidanizarea orașului. București este cea mai poluată și congestionată capitală UE, iar asta se reflectă în speranța de viață scăzută și în stresul cotidian.

Pentru o calitate decentă a vieții, Organizația Mondială a Sănătății oferă ca standard 50 mp de spațiu verde urban pe cap de locuitor. Uniunea Europeană recomandă un minim de 26 mp/capita. În 2014, fiecare bucureștean se putea bucura în mod real de mai puțin de 10 mp de spațiu public verde, incluzând aici și cimitire, fâșii de verdeață dintre parcare și carosabil sau păduri din extravilan.